hide

Read Next

Adevăratul sfârșit al istoriei

În mod ironic, mințile care au născocit Biblia au fost suficient de inteligente încât să se aștepte ca actuala ordine de lucruri patriarhală, războinică și profund ”păcătoasă” (conform propriei caracterizări) să ia sfârșit la un moment dat. Dar, datorită propriului egoism și al îngustimii de viziune, ei, acești scriitori, n-au știut să vadă în această prăbușire o simplă revenire la o altă paradigmă și au ”profețit”, în schimb, sfârșitul întregii lumi și o anume ”judecată”. Conform viziunii lor ”sublime”, ordinea lor trebuia să ia sfârșit, dar nu pentru a fi înlocuită de o alta, ci pentru a fi SUBLIMATĂ și transfigurată într-o ordine eternă. Cu alte cuvinte, vom fi la fel, doar că veșnic. Aceste eforturi hilare ale scriitorilor cărților așa-zis sacre mizează pe credulitatea naivilor care, nevăzând, datorită minților lor setate pe o anumită viziune a lumii, decât ordinea patriarhală și războinică iahvistă (și, ulterior, christică), nu văd practic o altă soluție la problema actuală a lumii decât PERMANENTIZAREA întru veșnicie a acestei ordini, ca și cum asta ar avea ceva izbăvitor sau mântuitor.

Orice om de bună credință poate vedea că sfârșitul istoriei nu reprezintă sfârșitul lumii ca atare, ci trecerea la un alt mod de a face istorie. Este vorba de trecerea de la istoria profană la istoria sacră. Marea deosebire dintre istoria ”sacră” a religiilor și istoria sacră reală este că religiile vor să permanentizeze ordinea patriarhală și războinică, pe când istoria sacră reală nu mai vrea să permanentizeze nimic, nici să conducă, nici să domine, nici să judece. Miza sacrului este de a se manifesta în toate domeniile existenței, nu de a coordona profanul și de a transfera dominația profană a unuia asupra altuia (fie el rege, conducător, președinte) într-o dominație de rang mai înalt, socotită ”divină”. Asta deoarece, în istoria sacră, cuvintele ”judecată”, ”război”, ”Armagheddon”, nu există. Toate acestea sunt falsuri, dar o privire mai îndeaproape le va ivi sursa și scopul.

Orice om de bună credință își va da seama că istoria sacră reală nu a încetat niciodată să existe, ci doar a fost trecută sub obroc, ascunsă, tăinuită. Când, la un moment dat al începuturilor, ea se manifesta liber și neconstrâns, după aceea s-a văzut trimisă în tenebre. Oamenii magiei au fost socotiți drept ”vrăjitori”, unelte ale diavolului (un termen inventat sinonim cu ”potrivnic”, adică ”potrivnic al status-quo-ului”). Această revărsare de forță și violență a indo-europenilor (cei care au scris, în fapt, Biblia, justificându-și astfel acțiunile în plan religios) nu trebuie să ne sperie. De vreme ce aparițiile lui Iahve în Biblie au mai degrabă caracterul unei manifestări tehnologice avansate decât cel al unei sacralități naturale, un observator ne-părtinitor va avea suspiciuni în legătură cu ”divinitatea” personajului și se va sluji mai degrabă de cuvinte precum ”marele manipulator” și ”aparențele care înșeală”, de care Vrăjitorul din Oz nu este nici pe departe străin (”Ochiul atotvăzător”). De aici până la suprema dominație din 1984 al lui Orwell și Big Brother care le vede pe toate (asemenea lui Iahve) nu este decât un pas. Și pasul acela a fost făcut.

El peligro de la puesta en marcha en el mismo viejo lugar. Reelaborar problemas conocidos ofrece una solución creativa

On Insightful Chile

Imagen cortesía de tigger11th de FreeDigitalPhotos.net

Cabe suponer que debe llegar con ideas que caen fuera de la norma. Pero esto no es un consejo útil. No puede saber que ha llegado a una nueva idea hasta que no se haya generado la idea en primer lugar.

Cuando le pide a la mayoría de la gente que haga algo creativo, rápidamente se encuentran atrapados en un círculo vicioso. Estudios llevados por la Universidad de Alabama donde le pedían a estudiantes universitarios dibujar animales exóticos de otros planetas. Casi todos los animales que la gente dibujaba se parecían a animales reales de la Tierra. Tenían órganos sensoriales similares, las piernas, los brazos y eran simétricos. Incluso cuando se les pide ser creativo a la gente, sus trabajos se basaban en ejemplos conocidos.

Rendering New Theme...