hide

Read Next

Punctul critic în propagarea ideilor și conștiința națională

Ați fost invitat măcar o dată în viață să intrați într-un joc piramidal? Vi s-au pus înaintea ochilor scheme de câștig pentru care vi se cerea o ”minimă” investiție pentru ca, în final, să obțineți un comison gras de pe urma convingerii a ”n” alte persoane să intre ”sub voi”, în afacere? Atunci știți despre ce vorbesc. Chiar nutresc o satisfacție machiavelică la gândul că pot învinge sistemul folosindu-i propriile-i arme.

Eu nu vreau să vă vând nimic și nu vă cer nicio investiție inițială. Vă cer doar cinci minute pentru a citi acest text. Eu vând idei. Vreau să vindeți și voi ideile pe care le vând eu. Afacerea noastră se numește conștiință națională. Eu mă angajez ca, cel puțin o dată pe săptămână, să transmit ideile mele despre progres și dezvoltare unui număr de cel puțin o persoană.

Dar aici mai intervine ceva. Eu am așa-numitul factor de propagare. Eu pot bănui cât de rapid se vor răspândi ideile mele (de acum înainte, ale noastre) în funcție de persoana pe care o voi alege ca să i le comunic. Dar eu nu fac discriminări, tocmai pentru că nu cunosc care este, în fapt, potențialul unei persoane, al unui coleg de muncă, al unui taximetrist care mă duce acasă, sau al unui cunoscut la o petrecere. Eu știu că omul are un potențial extraordinar de a se schimba și de a modifica modul în care se valorifică pe sine și felul cum, implicit, poate pune în valoare ideile mele. De aceea, vorbesc aproape cu oricine.

Înainte de a porni pe această cale, eu îmi fac un examen de conștiință. Mai precis, mă întreb: este aceasta calea pe care trebuie s-o urmez? Și, mai mult: reflectă această cale și această conduită a mea propria mea personalitate? Și, întrebarea ultimă: voi fi mai fericit în lumea care se va schimba prin propagarea ideilor mele? Dacă răspunsul la aceste întrebări este DA, înseamnă că eu pot să-mi încep misiunea.

De fapt, eu nu am nevoie de acordul vreunei persoane pentru a-mi comunica ideile către acea persoană. Este ca și cum aș spune că am nevoie de acordul societății pentru a trăi în mijlocul ei, sau de acordul lui Dumnezeu pentru a exista. Eu exist pur și simplu, comunic prin aceasta, și vreau ca dorințele mele să se îndeplinească. Pur și simplu.

Primavera Esquecida ou Algo Quase Como Uma Angústia

On Absurdo Absoluto

Nesses dias de calor infernal, onde até os homens de vontade-de-ferro são derretidos, cozidos por dentro —e dessa sopa não sobra nada a não ser a velha falta—a única cura pra solidão é um jazz calmo e uma amante que faça jus à esse nome. Mas nos trópicos não se tem nem um, nem outro, os pedreiros, os motoristas, os operários os empresários e os estudantes se contentam com a carne magra e a pele carcomida das prostitutas do porto, cujos olhos são profundos poços onde a água é escassa e já não há mais bomba que seja capaz de trazê-la à tona. E no calor os corpos se uniam no suor, porque já não podiam se juntar pelas lágrimas, e o último suspiro do prazer era o primeiro da volta à vida, porque a morte do prazer é o começo da solidão.

Sob o céu flamejante, as pessoas se escondem dentro de seus carros, fecham os vidros, ligam os ares-condicionados, e lá de fora só sobra aquela melancolia simples, que sisma em acompanhar seu dono. Era assim que se faziam as manhãs nessa estação primeva, primavera.

Em algum canto, ao cruzar uma avenida, o calor do corpo e o frio do carro se encontram, e naquele instante que precede o destino, as melancolias se entrelaçam, e sem se conhecer bem já saem a dançar e se transformam numa coisa só, que não diz “olá” e nem “adeus”. E o morto que era cheio de fé, agora é só corpo, é só morto, e a própria carne se desfaz porque já não se sustenta no absurdo

A flor que nasce já sabe seu destino.

Rendering New Theme...